INVITATIE IN UNIVERSUL POVESTILOR

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

INVITATIE IN UNIVERSUL POVESTILOR

Mesaj  simina la data de Dum Ian 16, 2011 12:21 pm

Vă invităm să participați în cadrul proiectului de carte “Cărți și gânduri în dar”, cu povești și povestiri educative pentru copii, care nu au mai fost publicate până în prezent. Cele mai frumoase lucrări vor fi incluse în volumul “Universul poveștilor”, care urmează să apară în 2011, într-un format asemănător cu volumului “Universul bucuriei” apărut în anul 2010.
Concursul se va desfășura sub egida Ligii Scriitorilor din România, revista Agora literară și revista Moldova literară.

Regulamentul concursului:

Textele trebuie să respecte caracteristicile unei povești, să fie scrise pe înțelesul tuturor copiilor, să aibă un mesaj educativ umanist și să fie trimise în perioada 5 decembrie 2010 – 31 ianuarie 2011 pe adresa universulpovestilor@yahoo.com;

Se acceptă doar poveștile scrise în limba română, având maxim 3 pagini format A4, scrise cu fontul Times New Roman 12;

Fiecare persoană poate participa cu maxim 3 texte; de asemenea, oricine se poate înscrie, fără excepție (cititori fideli ai blogului, participanți de anul trecut etc.);

Nu există limită de vârstă;

Elevii vor specifica școala de unde provin, clasa și profesorul îndrumător;

Confirmarea validării e dată de publicarea poveștii pe site-ul Universul poveștilor, începând cu data de 1 februarie, înțelegând că folosirea unui limbaj vulgar, licențios sau agramat (grav) duce la excluderea automată;
Membrii juriului nu pot participa cu material literar la concurs, însă pot trimite trimite grafică și povești care să fie publicate în carte alături de poveștile premiate.

Desemnarea câștigătorilor se face în cursul lunii martie, de către un juriu special constituit, urmând ca poveștile selecționațe pentru cele trei premii să fie publicate în cartea de povești “Universul poveștilor”, cât și în paginile revistei “Moldova Literară”. Pentru aceasta autorii vor fi rugați să trimită o fotografie, o scurtă biografie și adresa de contact;

Premiile I, II, III, constând dintr-o diplomă, o carte “Universul poveștilor” și un cadou pentru copii, vor fi înmânate premianților pe data de 1 Iunie cu ocazia lansării volumului “Universul poveștilor”.

Toți participanții acceptați la concurs vor primi o diplomă de participare, poveștile lor vor putea fi publicate în carte alături de lucrările premiate și vor putea cumpăra un număr de cărți egal cu numărul paginilor aferente din carte.

Adresa de email de unde se vor trimite toate precizările legate de desfășurarea concursului și unde se vor primi toate datele aferente volumului “Universul poveștilor” este: universulpovestilor@yahoo.com;

Acest concurs dorește să reunescă cele mai frumoase povești scrise de românii de pretutindeni, să-i încurajeze pe copiii talentați să scrie și să promoveze imaginea spiritului românesc pe toate meridianele lumii.

Multă inspirație și succes !

Coordonator de proiect: Simina Silvia Șcladan,

Mail: universulpovestilor@yahoo.com

Volumul de povești pentru copii "Universul poveștilor" face pate din proiectul de carte "Cărți și gânduri în dar", un proiect care are drept scop descoperirea și încurajarea oamenilor iubitori de frumos pentru a scrie și de a îndemna tinerii cititori să citească și să prețuiască cărțile.
Ne-am bucura enorma dacă fiecare participant la acest proiect de carte, ar aduce alături de el 1-2 sau mai mulți copii care scriu povești, să-i îndrume și să-i încurajeze să scrie.
Copiii din afara granițelor țării sunt rugați să transmită și un salut în limba țării unde locuiesc în prezent, pentru a transmite gândurile lor tuturor copiilor care le vor citi poveștile.
Alături de povești se pot trimite și imaginile sau desenele aferente.
Vă așeptăm cu drag pe forumul unde se lucrează cartea:

http://universulpovestilor.myforum.ro/index.php


Cu deosebită considerație,

Simina Silvia Șcladan
avatar
simina

feminin Numarul mesajelor : 204
Varsta : 47
Localizare : Suceava
Joburi/Distractii : SCRIITOARE
Stare de spirit : MEREU OPTIMISTA
Data de inscriere : 15/01/2008

http://relaxare.wordpress.com/

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum